Iubesc dar nu-s iubită...

Iubesc dar nu-s iubită...
Gândesc când eu vorbesc,
Dar ce folos...
Un cetăţean de stat mi-a zis:
- Ooo! Este un mare plus în zilele de astăzi.
Da. ... Foarte corect şi important.
Dar tot acest cetăţean de stat,
La "sutci" m-a pus...
Dar pentru ce?...
De ce???...
Ce am făcut?????...
De soarele şi luna,
Eu nu pot să le văd şi să le "aud".

Mângâie-mă zare albastră

Mângâie-mă zare albastră,
Că nu-i loc la casa noastră.
Că nu-i loc să mai ascult,
Glasul celor de demult.

Mângâie-mă vânt de seară,
Cum făceai odinioară.
Căci de-atâtea ori m-ai dus,
Lacrimile la Iisus.

Mângâie-mă mare lină,
Căci în pieptul meu suspină.
Glasul codrilor de fagi,
Dorul celor scumpi și dragi.

Mângâie-mă codru des,
Că doar tu mai înțeles.
Și cu glasul tău ușor,
Mult mi-ai mai cântat de dor.

Mângâie-mă cer senin,
Că de-un timp sunt un străin.
Am pierdut ce-mi era drag,
Și de-atuncea sunt pribeag.

Mângâi-mă sfântă cruce,
Și mi-ajută a te duce.
Căci oricât ai fi de grea,
Vreau să mor sub umbra ta.

Mângâie-mă bună mamă,
Și din lume iar mă cheamă.
Căci de când mă simt pribeag,
Umblu tot din prag în prag.

Mângâie-mă o fecioară,
Și-mi fă calea mai ușoară.
Că mă bat în suferinți,
Sunt orfan și n-am părinți

Dar nu plâng această soartă,
Deși bat din poartă-n poartă.
Deși n-am prin lume rost,
Nu mă plâng de adăpost.

Chiar de merg din sat în sat,
Gol, flămând și neadăpat.
Slavă dau lui Dumnezeu,
Căci port crucea lui și eu.

De n-am haină de n-am casă,
De n-am pâine azi pe masă.
Domnul este pâinea mea,
Treacă această viață grea.

Mângâie-mă zare albastră,
Că mii dor de casa noastră.
Mângâie-mă cer senin,
Căci am fost și sunt străin.