Sub o salcie pletoasă

Sub o salcie pletoasă maica sfântă se ruga.
Şi cu vocea ei miloasă către salcie vorbea:

- Dacă vrei să-mi ei durerea şi dacă vrei să mi-o alini,
Să-mi dai ramurile tale şi-o cunună fără de spini.
Fiul meu e sus pe cruce, însângerat şi-n mare chin.
Şi cu ea la ea m-aş duce, durerea să mi-o alin.

Însă salcia pletoasă, crengile îşi apleca,
Iar măicuţa îşi ea cununa şi pleca la Golgota.
Dar iudenii n-o lăsară cu cununa fără de spini,
Ei vroiau ca el să moară însângerat şi-n mare chin.

Jidovii stăteau la masă pe Hristos ei îl scuipau,
Şi cu suliţi ei îl împungeau.
Din mânuţile lui moi curgea sângele pârău.
Din picioruşele lui moi curgea sângele pârău.
Şi din spinăruşa lui cea sfântă curgea sângele pârău.

De atunci salcia pletoasă nu s-a mai ridicat în sus.
Şi-a rămas aşa plecată ca să-l plângă pe Iisus.
Tot aşa şi noi creştinii capul să ni-l aplecăm.
Şi cu inima ferbinte la Iisus să ne-nchinăm.