TU - eşti unic

"Când ştim cine suntem şi de ce acţionăm într-un anumit mod, putem începe să ne cunoaştem în profunzime, să devenim mai buni şi să învăţăm să ne înţelegem cu ceilalţi." - explică Florence Littauer.

Ce te face să fii atât de deosebit?
Multe lucruri. 


O metodă rapidă de autoexaminare


Oricine îşi doreşte să fie mei bun -  mă refer la personalitate.

Să ne imaginăm o Insulă a Fanteziei unde sunetele clopotelor de le biserică ne transformă automat în aristocraţi distinşi şi eleganţi. Nu ne mai împiedicăm, nu mai suntem nesiguri; noi conversăm, încântăm, fermecăm şi inspirăm. Când spectacolul se termină, închidem "aparatul minţii" şi ne întoarcem la stilul nostru de  viaţă obişnuit.

Privim "ecranele" noastre goale şi ne mirăm de ce au dispărut acele scene frumoase; de ce am fost înlocuiţi cu noi personaje care îşi joacă rolurile cu convingere; de ce părem a fi distribuiţi în roluri care nu ni se potrivesc. 


Avem tendinţe, abilităţi şi personalităţi diferite - şi nu putem fi trataţi ca fiind la fel. 


Toţi ne-am născut cu anumite puncte forte şi slăbiciuni şi nicio formulă magică nu ne este valabilă pentru toţi. Până când nu ne cunoaştem caracterul unic.

Toţi ne-am născut cu propriile trăsături de temperament, cu propria materie primă, cu propriul nostru tip de rocă. Unii dintre noi suntem din gtranit, alţii din marmură, unii din alabastru, alţii din gresie. Tipul nostru de rocă nu se schimbă, dar forma ei poate fi modificată.

Asta se întâmplă cu personalităţile noastre. Începem cu propriul set de trăsături înnăscute. Unele din însuşirile noastre sunt frumoase, cu tonalităţi aurii. Altele sunt stigmatizate cu fisuri adânci. Circumstanţele, coeficientul de inteligenţă, naţionalitatea, economia, mediul, influenţa parentală pot să ne modeleze personalităţile, dar roca de dedesubt rămâne aceeaşi.

Imitaţiile abundă - dar Tu eşti unic.


În Personalitate Plus, Florence Littauer ne oferă toate informaţiile de care avem nevoie pentru a ne înţelege personalitatea unică.

Testul pentru determinarea profilului de personalitate inclus în carte ne dezvăluie cum ne sunt afectate emoţiile, performanţele şi relaţiile de combinaţia temperamentală înnăscută.

Îmbinând cu har anecdote sprinţare şi sfaturi directe şi clare, autoarea reuşeşte să ghideze cititorul spre îmbunătăţirea punctelor forte şi spre corectarea punctelor slabe.

Unele dintre sfaturi:

• Să ne eliberăm de remuşcări.
• Să găsim energia spirituală.
• Să nu lăsăm ochii noştri să cadă asupra plăcerilor lumeşti.
• Să ne schimbăm prin înnoirea minţii.

După mulţi ani în care, Florence Littauer, i-a consiliat şi i-a învăţat pe alţii, a pus la punct lucrarea Personalitate plus referitoare la temperamente. Inspirată din Spirit Controlled Temperament, de Tim LaHaye autoarea este imediat fascinată de cele patru temperamente definite încă de Hipocrate cu 400 de ani în înainte de Hristos.

Această carte ne oferă o lecţie rapidă de psihologie, în termeni uşor de înţeles şi agreabili. Putem:

1. Să ne examinăm punctele noastre forte şi slăbiciunile şi să învăţăm cum să ne accentuăm părţile pozitive şi să le eliminăm pe cele negative.
2. Să înţelegem alte persoane şi să acceptăm că dacă alţii sunt diferiţi, nu înseamnă că nu au dreptate.

Florence Littauer povesteşte în lucrarea sa că împreună cu soţul ei, Fred, după ce pierduse doi copii din cauza unor comoţii cerebrale, căutau ceva. Acumulau la suprafaţă, dar sufereau în interior. Începuseră să caute răspunsuri pentru viaţă. Soţul ei andase la bibliotecă pentru a împrumuta cărţi de religie şi au încercat să găsească un cult potrivit. Până atunci nu ştiau că religia şi cultele nu-ţi pot schimba destinul.

Cu recunoştinţă, timp de un an, în locuri diferite, fiecare din ei s-au rugat lui Iisus Hristos să găsească schimbarea. "Şi celor câţi l-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat puterea ca să se facă fii ai Bunului Dumnezeu." (Ioan 1:12)

Au început să studieze Biblia şi personalităţile concomitent şi au fost uimiţi de cât de bine se potrivesc cele două. În timp ce începeau să studieze propriile personalităţi, în loc să încerce să se civilizeze unul pe celălalt (aşa cum încercaseră să facă timp de 17 ani), au găsit Scriptura să-i încurajeze. 

Nicăieri în Biblie nu scrie că suntem responsabili de comportamentul cuiva sau că cineva este judecătorul acţiunilor noastre. În loc de asta găsim îndemnul de a ne examina pe noi înşine, nu pe alţii.

Iar fapta Lui însuşi să şi-o cerceteze fiecare... (Galateni 6:4)

Să se cerceteze însă omul pe sine... (I Corinteni 11:28)

Cercetaţi-vă pe voi înşivă dacă sunteţi în credinţă... (II Corinteni 13:5)

Domnul este luminarea mea şi mântuirea mea; de cine mă voi teme? Domnul este apărătorul vieţii mele; de cine mă voi înfricoşa? (Psalmi 26:1, 2)

Cercetează-mă, Doamne, şi cunoaşte inima mea; încearcă-mă şi cunoaşte cărările mele şi vezi de este calea fărădelegii în mine şi mă îndreptează pe calea cea veşnică. (Psalmi 139:23, 24)

Au început să-şi cerceteze inimile şi să se analizeze, folosind ca metodă de studiu teoria temperamentelor. Pe măsură ce au adus cupluri în casa lor şi au împărtăşit din puţinul pe care îl ştiau, au văzut schimbările în ei şi în alţii. 

Învăţaseră că Bunul Dumnezeu nu ne face pe toţi la fel. Fiecare din noi este unic.

Pavel ne spune că ar trebui să ne examinăm pe noi înşine şi să aflăm ce daruri ne-a dat Bunul Dumnezeu şi ce slăbiciuni vrea El să eliminăm prin voinţa noastră şi puterea Lui. Pavel ne compară cu un corp în care Iisus Hristos este capul, iar noi suntem părţile trupului:

...să creştem întru toate pentru El, care este capul - Hristos. Din El tot trupul bine alcătuit şi bine încheiat, prin toate legăturile care îi dau tărie, îşi săvârşeşte creşterea, potrivit lucrării măsurate fiecăruia din mădulare, şi se zideşte întru dragoste. (Efeseni, 4:15, 16)

Bunul Dumnezeu ne-a făcut pe toţi diferiţi, ca să ne putem îndeplini misiunile. Ne-a făcut pe unii să fim picioare - să ne mişcăm, să administrăm, să realizăm, aşa cum face colericul puternic.

Ne-a făcut pe unii să fim minţi - pentru a gândi profund, pentru a simţi, pentru a scrie, aşa cum este melancolicul perfect.

Ne-a făcut pe unii să fim mâini - să servim, să netezim, să alinăm, ca flegmaticul liniştit.

El ne-a făcut pe unii să fim guri - să vorbim, să-i învăţăm pe alţii, să încurajăm, ca sangvinicul popular.

...acum Bunul Dumnezeu a pus mădularele, pe fiecare din ele, în trup, cum a voit. (I Corinteni 12:18)

Avem nevoie de fiecare temperament pentru ca întregul organizm să funcţioneze. 

Ce se întâmplă dacă avem toate aceste părţi ale trupului - fiecare îndeplinindu-şi misiunea - dar Iisus Hristos nu are controlul? Ce se întâmplă dacă sangvinicul popular vorbeşte, melancolicul perfect gândeşte, colericul puternic acţionează şi flegmaticul liniştit meditează, dar niciunul nu are adâncime spirituală?

Nu va exista o unitate a scopului. Nu va exista o coordonare a rezultatelor. Avem nevoie de Iisus Hristos în vieţile noastre pentru ca părţile trupului să funcţioneze normal.

Ai avut vreodată un prieten pe care l-ai iubit aşa de mult încât ai dorit să fii cu el tot timpul şi să-l cunoşti mai bine în fiecare zi? Prezenţa sa ţi-a luminat viaţa şi te-ai simţit plin de energie doar stându-i aproape? Ţi-a păsat aşa de mult de el încât să vrei să-i porţi povara şi să îi fii aproape la necazuri? L-ai observat îndeaproape şi l-ai urmat atât de mult încât ai devenit aproape ca el?

............................................................................

Dacă ai vrea să devii ca El, ar trebui să îţi propui amplificarea puterilor şi eliminarea slăbiciunilor, pentru că El a avut, are şi va avea ce este mai bun de la fiecare temperament. 

Are darul de povestitor al sangvinicului popular, profunzimea şi sensibilitatea melancolicului perfect, abilităţile administrative ale colericului puternic şi firea calmă a flegmaticului liniştit.


"Mari lucruri a făcut Domnul cu noi: ne-a umplut de bucurie" (Psalmi 125:3).

P.S.: Teoria celor patru temperamente este cea mai bună interpretare a comportamentului uman. 

LE ORIGINI DEL MONDO E DELL'UMANITA

La storia particolare è una storia di famiglia: raduna i ricordi che si conservano degli antenati, Abramo, Isacco, Giacobbe, Giuseppe. E una storia popolare che si sofferma sugli aneddoti personali e sui tratti pittoreschi, senza alcuna preoccupazione di unire questi racconti alla storia generale. E, infine, una storia religiosa: tutte le svolte decisive sono segnate da un intervento divino e tutto vi appare come provvidenziale: concezione teologica vera da un punto di vista superiore, ma che trascura l'azione delle cause seconde; inoltre i fatti sono introdotti, spiegati e raggruppati per dimostrare una tesi religiosa: c'è un Dio che ha formato un popolo e gli ha dato un paese; questo Dio e Jahve, questo popolo è Israele, questo paese è la terra santa.


La religione dell'AT, come quella del NT, è una religione storica: si fonda sulla rivelazione fatta da Dio, a uomini precisi, in luoghi precisi, in circostanze precise, su interventi di Dio in momenti precisi dell'evoluzione umana. Il Pentateuco, che traccia la storia di queste relazioni di Dio con il mondo, è il fondamento della religione giudaica, ed è divenuto il suo libro canonico per eccellenza, la sua legge.  

In principio Dio creò il cielo e la terra. Ora la terra era informe e deserta e le tenebre ricoprivano l'abisso e lo spirito di Dio aleggiava sulle acque.

Dio disse: "Sia la luce!". E la luce fu. Dio vide che la luce era cosa buona e separò la luce dalle tenebre e chiamò la luce giorno e la tenebre notte. E fu sera e fu mattina: primo giorno.

Dio disse: "Sia il firmamento in mezzo alle acque per separare le acque dalle acque". Dio fece il firmamento e separò le acque, che sono sotto il firmamento, dalle acque, che sono sopra il firmamento. E cosi avvenne. Dio chiamò il firmamento cielo. E fu sera e fu mattina: secondo giorno.

Dio disse: "Le acque che sono sotto il cielo, si raccolgano in un solo luogo e appaia l'asciutto". E cosi avvenne. Dio chiamò l'asciutto terra e la massa delle acque mare. E Dio vide che era cosa buona. E Dio disse: "La terra produca germogli, erbe che producono seme, ciascuno secondo la sua specie". E così avvenne: la terra produsse germogli, erbe che producono seme, ciascuna secondo la propria specie e alberi che fanno ciascuno frutto con il seme, secondo la propria specie. Dio vide che era cosa buona. E fu sera e fu mattina: terzo giorno.

Dio disse: "Ci siano luci nel firmamento del cielo, per distinguere il giorno dalla notte; servano da segni per la stagioni, per i giorni e per gli anni e servano da luci nel firmamento del cielo per illuminare la terra". E cosi avvenne. Dio fece le due luci grandi, la luce maggiore per regolare il giorno e la luce minore per regolare la notte, e le stelle. Dio le pose nel firmamento del cielo per illuminare la terra e per regolare giorno e notte e per separare la luce dalle tenebre. E Dio vide che era cosa buona. E fu sera e fu mattina: quarto giorno.

Dio disse: "Le acque brulichino di esseri viventi e uccelli volino sopra la terra, davanti al firmamento del cielo". Dio creò i grandi mostri marini e tutti gli esseri viventi che guizzano e brulicano nelle acque, secondo la loro specie, e tutti gli uccelli alati secondo la loro specie. E Dio vide che era cosa buona. Dio li benedisse: "Siate fecondi e moltiplicatevi e riempite le acque dei mari; gli uccelli si moltiplichino sulla terra". E fu sera e fu mattina: quinto giorno.

Dio disse: "La terra produca esseri viventi secondo la loro specie: bestiame, rettili e bestie selvatiche secondo la loro specie". E cosi avvenne: Dio fece le bestie selvatiche secondo la loro specie e il bestiame secondo la propria specie e tutti i rettili del suolo secondo la loro specie. E Dio vide che era cosa buona. E Dio disse: "Facciamo l'uomo a nostra immagine, a nostra somiglianza, e domini sui pesci del mare e sugli uccelli del cielo, sul bestiame, su tutte le bestie selvatiche e su tutti i rettili che strisciano sulla terra".

                      Dio creò l'uomo a  sua immagine;
                      a immagine di Dio lo creò;
                      maschio e femmina li creò.

Dio li benedisse e disse loro:
                       "Siate fecondi e moltiplicatevi,
                        riempite la terra;
                        soggiogatela e dominate
                        sui pesci del mare
                        e sugli uccelli del cielo
                        e su ogni essere vivente,
                        che striscia sulla terra".

Poi Dio disse: "Ecco, io vi do ogni erba che produce seme e che è su tutta la terra e ogni albero in cui è il frutto, che produce seme: saranno il vostro cibo. A tutte le bestie selvatiche, a tutti gli uccelli del cielo e a tutti gli esseri che strisciano sulla terra e nei quali è alito di vita, io do in cibo ogni erba verde". E cosi avvenne. Dio vide quanto aveva fatto, ed ecco, era cosa molto buona. E fu sera e fu mattina: sesto giorno.

Cosi furono portati a compimento il cielo e la terra e tutte le loro schiere. Allora Dio nel settimo giorno portò a termine il lavoro che aveva fatto e cessò nel settimo giorno da ogni suo lavoro. Dio benedisse il settimo giorno e lo consacrò, perché in esso aveva cessato da ogni lavoro che egli creando aveva fatto. Queste le origini del cielo e della terra, quando vennero creati.

Quando il Signore Dio fece la terra e il cielo, nessun cespuglio campestre era sulla terra, nessuna erba campestre era spuntata - perché il Signore Dio non aveva fatto piovere sulla terra e nessuno lavorava il suolo e faceva salire dalla terra l'acqua dei canali per irrigare tutto il suolo -; allora il Signore Dio plasmò l'uomo con polvere del suolo e soffiò nelle sue narici un alito di vita e l'uomo divenne un essere vivente.

Poi il Signore Dio piantò un giardino in Eden, a oriente, e vi collocò l'uomo che aveva plasmato. Il Signore Dio fece germogliare dal suolo ogni sorta di alberi graditi alla vista e buoni da mangiare, tra cui l'albero della vita in mezzo al giardino e l'albero della conoscenza del bene e del male. Un fiume usciva da Eden per irrigare il giardino, poi di lì si divideva e formava quattro corsi. Il primo fiume si chiama Pison: esso scorre intorno a tutto il paese di Avìla, dove c'è l'oro di quella terra è fine; qui c'è anche la resina odorosa e la pietra d'ònice.

Il secondo fiume si chiama Ghicon: esso scorre intorno a tutto il paese d'Etiopia. Il terzo fiume si chiama Tigri: esso scorre ed oriente di Assur. Il quarto fiume è l'Eufrate.

Il Signore Dio prese l'uomo e lo pose nel giardino di Eden, perché lo coltivasse e lo custodisse. Il Signore Dio diede questo comando all'uomo: "Tu potrai mangiare di tutti gli alberi del giardino, ma dell'albero della conoscenza del bene e del male non devi mangiare, perché, quando tu ne mangiassi, certamente moriresti".

Poi il Signore Dio disse: "Non è bene che l'uomo sia solo: gli voglio fare un aiuto che gli sia simile". Allora il Signore Dio plasmò dal suolo ogni sorta di bestie selvatiche e tutti gli uccelli del cielo e li condusse all'uomo, per vedere come li avrebbe chiamati: in qualunque modo l'uomo avesse chiamato ognuno degli esseri viventi, quello doveva essere il suo nome.

Cosi l'uomo impose nomi a tutto il bestiame, a tutti gli uccelli del cielo e a tutte le bestie selvatiche, ma l'uomo non trovò un aiuto che gli fosse simile. Allora il Signore Dio fece scendere un torpore sull'uomo, che si addormentò; gli tolse una delle costole e rinchiuse la carne al suo posto. Il Signore Dio plasmò con la costola, che aveva tolta all'uomo, una donna e la condusse all'uomo. Allora l'uomo disse:
                         
                             "Questa volta essa
                               è carne dalla mia carne
                               e osso dalle mie ossa.
                               La si chiamerà donna
                               perché dall'uomo è stata tolta".

Per questo l'uomo abbandonerà suo padre e sua madre e si unirà a sua moglie e i due saranno una sola carne. Ora tutti e due erano nudi, l'uomo e sua moglie, ma non ne provavano vergogna.


La caduta


Il serpente era la più astuta di tutte le bestie selvatiche fatte dal Signore Dio. Egli disse alla dona: "E vero che Dio ha detto: Non dovete mangiare di nessun albero del giardino?". Rispose la dona al serpente: "Dei frutti degli alberi del giardino noi possiamo mangiare, ma del frutto dell'albero che sta in mezzo al giardino Dio ha detto: Non ne dovete mangiare e non lo dovete toccare, altrimenti morirete".

Ma il serpente disse alla donna: "Non morirete affatto! Anzi, Dio sa che quando voi ne mangiaste, si aprirebbero i vostri occhi e diventereste come Dio, conoscendo il bene e il male". Allora la donna vide che l'albero era buono da mangiare, gradito agli occhi e desiderabile per acquistare saggezza; prese  del suo frutto e ne mangiò, poi ne diede anche al marito, che era con lei, e anch'egli ne mangiò. Allora si aprirono gli occhi di tutti e due e si accorsero di essere nudi; intrecciarono foglie di fico e se ne fecero cinture.

Poi udirono il Signore Dio che passeggiava nel giardino alla brezza del giorno e l'uomo con sua moglie si nascosero dal Signore Dio, in mezzo agli alberi del giardino. Ma il Signore Dio chiamò l'uomo e gli disse: "Dove sei?". Rispose: "Ho udito il tuo passo nel giardino: ho avuto paura, perché sono nudo, e mi sono nascosto".

Rispose: "Chi ti ha fatto sapere che eri nudo? Hai forse mangiato dell'albero di cui ti avevo comandato di non mangiare?".

Rispose l'uomo: "La donna che tu mi hai posta accanto mi ha dato dell'albero e io ne ho mangiato". Il Signore Dio disse alla donna: "Che hai fatto?". Rispose la donna: "Il serpente mi ha ingannata e io ho mangiato".

Allora il Signore Dio disse al serpente:
            "Poiché tu hai fatto questo,
              sii tu maledetto più di tutto il bestiame
              e più di tutte le bestie selvatiche;
              sul tuo ventre camminerai
              e polvere mangerai
              per tutti i giorni della tua vita.
              Io porrò inimicizia tra te e la donna,
              tra la tua stirpe
              e la sua stirpe:
              questa ti schiaccerà la testa
              e tu le insidierai il calcagno".

Alla donna disse:
              "Moltiplicherò
                i tuoi dolori e le tue gravidanze,
                con dolore partorirai figli.
                Verso tuo marito sarà il tuo istinto,
                 ma egli ti dominerà".

All'uomo disse: "Poiché hai ascoltato la voce di tua moglie e hai mangiato dell'albero, di cui ti avevo comandato: Non ne devi mangiare,
                maledetto sia il suolo per causa tua!
                Con dolore ne trarrai il cibo
                 per tutti i giorni della tua vita.
                 Spine e cardi produrrà per te
                 e mangerai l'erba campestre.
                 Con il sudore del tuo volto mangerai il pane;
                 finché tornerai alla terra,
                 perché da essa sei stato tratto:
                 polvere tu sei e in polvere tornerai!".

L'uomo chiamò la moglie Eva, perché essa fu la madre di tutti i viventi.

Il Signore Dio fece all'uomo e alla donna tuniche di pelli e li vestì. Il Signore Dio disse allora: "Ecco l'uomo è diventato come uno di noi, per la conoscenza del bene e del male. Ora, egli non stenda più la mano e non prenda anche dell'albero della vita, ne mangi e viva sempre!".

Il Signore Dio lo scacciò dal giardino di Eden, perché lavorasse il suolo da dove era stato tratto. Scacciò l'uomo e pose ad oriente del giardino di Eden i cherubini e la fiamma della spada folgorante, per custodire la via all'albero della vita.

La Bibbia è, quindi, l'intreccio tra Dio e la nostra storia; la pasqua del Cristo nasce dalla crocifissione, la vita sboccia dalla morte. Lo scopo della Bibbia non è quello di celebrare un Dio lontano ma un  Dio incarnato che salva la nostra storia: "la sua casa siamo noi, se conserviamo la libertà e la speranza" (Eb 3,6).

Con questa guida la Scrittura diventerà anche testo letterario fragrante, espressione di poesia, di intuizioni altissime e dei mille segreti dell'esistenza. Con questa guida la Scrittura diventerà in modo più limpido parola di Dio, "saldezza della fede, cibo dell'anima, sorgente pura e perenne della vita spirituale" (Dei Verbum n.21). Gregorio Magno in una lettera giustamente famosa indirizzata ad un laico, il medico dell'imperatore, scriveva: "Cerca di meditare ogni giorno le parole del tuo creatore. Impara a conoscere il cuore di Dio nelle parole di Dio perché tu possa più ardentemente desiderare i beni eterni e con maggior desiderio la tua anima si accenda di amore per Dio e per il fratello" (Epist. 31,54). (GIANFRANCO RAVASI)

...Să Fim Un Model Pentru Alţii - Muncind Cu Cap, Nu Ca Nişte Roboţi!...

De Fiecare Dată Când Arătaţi Cuiva Cum Se Face Un Lucru Și Reuşiţi Să-i Treziţi Interesul, Scăpaţi Voi De Acea Activitate Și Vă Puteţi Concentra Mai Bine Asupra Creşterii Propriului Nivel De Productivitate. (Dennis E. Hensley)

Există o glumă veche, ce se potriveşte perfect cu viziunea multora asupra valorificării propriului timp liber, în încercarea de a-şi împlini cu înţelepciune destinul. Un om trecea cu maşina pe lângă o livadă cu meri, când a zărit un fermier ridicându-şi purceluşii, pe rând, până în dreptul ramurilor pentru a putea ajunge la mere.

Omul a oprit maşina, a coborât şi a intrat în vorbă cu fermierul. "Sper că nu vă deranjez, dar nu credeţi că asta mănâncă prea mult timp?" Fermierul l-a privit, a dat din umeri şi a spus: "Păi şi? Ce înseamnă timpul pentru un porc?"...

Deşi absurdul cazului de faţă este incontestabil, ne întâlnim frecvent cu situaţii similare în activităţile noastre cotidiene, chiar dacă acestea nu sunt atât de evidente. Iar asta îl determină pe creatorul de valoare să-şi analizeze gestionarea timpului / activităţilor. Oricât de mult îţi doreşti să devii mai optimist, dacă munca pe care o întreprinzi este ciclică şi nu înregistrează progres, nu vei ajunge nicăieri.

Asemenea exemple negative pot fi întâlnite în cazul multor societăţi, iar rezultatul este o viaţă de monotonie şi frustrare - condiţii minime de subzistenţă, în cel mai bun caz.

Deşi este adevărat că toată lumea are la dispoziţie acelaşi număr de ore pe zi, acelaşi număr de zile pe sâptămână, acelaşi număr de săptămâni pe lună şi aşa mai departe, la fel de adevărat este şi că nu există doi oameni care să aibă aceeaşi viziune asupra timpului de care dispunem.

Ceasurile, agendele, termenele-limită, calendarele şi cărţile de istorie asociază emoţii diferite cu persoane diferite. Majoritatea acestor emoţii sunt răspunsuri reflexe, formate în conştientul şi în subconştientul indivizilor, în urma unor experienţe diverse şi a modului în care acestea au fost percepute.

O Experienţă Pozitivă, Repetată Cu Regularitate, Se Transformă Cu Timpul Într-o Atitudine Pozitivă. Dimpotrivă, o experienţă negativă, repetată şi ea cu regularitate, duce la o atitudine negativă, mai ales dacă persoana respectivă nu a înţeles că întotdeauna există şi o latură bună a unei aşa-zise experienţe negative.

De exemplu, o companie importantă a schimbat ziua de salariu, din vineri în luni. Angajaţii au renunţat să mai spună: "Slavă Domnului că e vineri!" În plus, rata de absenteism din ziua de luni s-a redus până la 30%. Oamenii soseau la muncă zâmbitori, nu încruntaţi, bombănind şi oftând ca înainte.

Ştiind toate astea, ţi-ai propus vreodată să îţi explici propria percepţie asupra timpului? Încearcă un test simplu de analiză. Ce Emoţii îţi Trezeşte Fiecare Dintre Aceste Cuvinte: Târziu... Muncă... Presiune... Termen-Limită... Întreruperi... Amânare... Tergiversare... Cursă... Aşteptare... Cronometru... Pontator... Start... Stop... Program?...

Probabil, vei descoperi că reacţiile personale la termenii legaţi de timp variază considerabil. Este ceva firesc, chiar şi printre cei cu locuri de muncă sau afaceri, agende şi vieţi sociale similare.

Pentru cineva care urăşte să meargă la muncă, aşa cum se întâmplă cu doi din trei oameni, zgomotul produs de alarma ceasului este unul de nesuportat. Aceasta anunţă debutul unei noi zile plictisitoare sau stresante, din timpul care a mai rămas până la salariu.

În vreme ce pentru o altă persoană, deţinătoarea entuziastă a unei afaceri, să spunem, sunetul alarmei înseamnă începutul activităţii antrenante din cursul zilei - în care îşi propune să fie cât mai productivă şi să se delecteze cât mai mult.

Pentru o altă persoană, orientată către servicii - pentru parteneri şi clienţi - întreruperile dese nu fac decât să-i amintească de faptul că e indispensabilă pentru fiecare activitate de afaceri. Pentru cei cu atitudine negativă, întreruperile dese amplifică frustrările cauzate de lucrul nefinalizat, nefiind de loc apreciate, ci chiar iritante. Iată o situaţie tristă. Până La Urmă, Suntem Aici Pentru A Fi De Ajutor Altora - Aşa Ne Câştigăm Pâinea De Toate Zilele!...

Să Observăm Propriile Reacţii La Factorul Timp, În Diverse Situaţii. Dacă identificăm emoţii negative (bazate pe gânduri negativiste) care determină să reacţionăm neadecvat, putem lucra la transformarea lor în gânduri şi emoţii pozitive, pe fondul unei atitudini optimiste. Dacă identificăm reacţii pozitive, ne putem arăta încrezător faţă de acestea şi faţă de responsabilitatea de a ne valorifica energia cât mai eficient.

Şi putem invoca aceste emoţii amintindu-ne ce le-a declanşat. Le putem eperimenta după plac, pentru a deveni mai motivaţi şi pentru a-i inspira şi pe alţii să facă la fel. Diana, Controlarea Propriei Atitudini În Faţa Provocărilor Este Unul Dintre Secretele Oamenilor De Succes!- mi-a Șoptit Mentorul Meu Personal Intr-o Buna Zi. Waw!... :)

Cea mai întâlnită percepţie negativă a factorului timp presupune să fii ocupat, însă nu neapărat şi productiv. Studiile au arătat că, indiferent de natura afacerii o persoană este subiectul regulii "80/20". Invariabil, 20% din ceea ce decide o persoană asigură 80% din progresul individual; în vreme ce 80% din timpul unei persoane este alocat de regula muncii, ceea ce produce numai 20% din realizările sale.

Singura Modalitate Concretă De A Optimiza Standardul 80/20 Este Să Ne Stabilim Prioritățile, Iar Apoi Să Alocăm Timp Pentru Fiecare Dintre Ele, În Funcţie De Importanţa Ei! De pildă, nu perdem vremea discutând cu vecinul ultimile ştiri alarmante, când putem să construim o relaţie de afceri cu un potenţial client ori asociat; să nu ne lăsăm antrenaţi în conversaţii inutile la un eveniment unde avem ocazia de a cunoaşte oameni de seamă şi de a progresa în carieră.

Să nu abandonăm o sarcină până ce nu este finalizată ori acceptabil realizată, indiferent de oră. Să nu ne ocupăm timpul cu diverse joburi "atractive", bune poate pentru alţii, când trebuie să ne concentrăm asupra unui obiectiv mult mai serios.

Începând întotdeauna cu sarcina cea mai importantă. Apucându-ne de lucru cât mai devreme, zi sau noapte, insistând pe chestiunile prioritare. Făcând Asta, Putem Realiza Două Lucruri: În Primul Rând, Avem Garanţia Progresului Concret; In Al Doilea Rând, Căpătăm Tot Mai Mult Controlul Asupra Rezultatelor Personale, chiar dacă ulterior mai apar şi unele întreruperi de ritm (asta pentru că proiectele au fost deja finalizate ori au avansat considerabil).

După ce ne-am ocupat de o întrerupere ce poate fi o simplă notă care să ne amintească mai târziu să facem ceva sau rezolvarea efectivă a unei probleme, dacă nu necesită mai mult de două minute - revenim în miezul problemei ocupându-ne de proprietăţi. Putem Apela La Aşa o Schemă Numită: "Accent Pe Priorități" Pentru A Înţelege Cum Să Ne Organizăm Agenda Zilnică De Lucru!...

Să Folosim Timpul, Concentrându-ne Asupra Priorităţilor, Soluţionându-le Pe Rând Fără A Le Abandona!...

Legea Lui Parkinson Afirmă Că: "Munca Se Extinde Până La A Ocupa Tot Timpul Disponibil Pentru Finalizarea Unei Sarcini." Doar că întreprinzătorii optimişti au o altă părere. De fapt, ei beneficiază de un simţ al acţiunii imediate, care îi ajută să îşi atingă ţintele, pe fondul unui efort de a face cât mai multe, în cât mai puţin timp.

O metodă simplă de a maximiza randamentul este să dezvoltăm o perspectivă centrată pe subiect. Ori de câte ori suntem puşi în faţa unei noi provocări, să încercăm să eliminăm toate elementele care nu sunt legate strict de activitatea specifică.

Astfel nu vom mai fi distraşi şi, cum am precizat şi anterior, ne putem concentra pe aspectele prioritare, până ce sarcina va fi definitivată. Pe măsură ce trecem la alte sarcini, încercăm să înlocuim vechile materiale (liste, dosare, cărţi, hărţi, foi etc.) cu unle noi. Apoi, continuăm ca şi mai înainte, dându-ne silinţa păstrând controlul asupra maculaturii cu care intrăm în contact, atât în afaceri, cât şi pe plan personal. Constituim nişte dosare pentru chestiuni specifice - afaceri/personal.

Benjamin Franklin a spus cândva: "Cel mai mult urăsc să mă bag în pat şi să mă dau jos din el." În felul său savuros, Franklin a explicat ceea ce acum este definit drept puterea inerţiei.

În esenţă, puterea inerţiei ne face să nu ne oprim din ceea ce facem. Dacă ne odihnim, ne vine greu să ne ridicăm din pat. Dacă lucrăm, tindem să continuăm munca. Astfel putem înţelege de ce amânarea este atât de comună. Dacă nu reuşim să ne mobilizăm pentru a prelua o sarcină şi a scăpa de inerţie, vom rămâne tot în sfera activităţilor neproductive de umplere a timpului.

Amânarea Este Cel Mai Rău Viciu Pe Care Îl Poate Încerca Un Creator De Valoare! Multe Visuri Și Aspiraţii Se Sting Doar Pentru Că Oamenii Au Înclinaţii Iritante, Dăunătoare, Secătuitoare, De Temporizare.

Amânarea nu se identifică cu minciuna. Unii dintre noi spunem că vom face ceva, dar nu reuşi să ducem lucrul la bun sfărşit. Până şi cea mai mică întârziere poate duce la obişnuinţă şi, în scurt timp, la probleme dintre cele mai grave. Şi chiar dacă nu toate activităţile sunt la fel de plăcute, iar demararea lor poate fi destul de solicitantă, există destule soluţii.

Dacă O Anumită Sarcină Îţi Pare Copleşitoare, Aminteşte-ţi De John Ford, Care Spune Că Nici O Sarcină Nu Este Prea Dificilă, Atât Timp Cât Este Divizată În Sarcini Mai Mici! Graţie acestui considerent, putem face la fel. Dacă o sarcină ne pare irealizabilă, să ne concentrăm pe primul pas concret; făcând pasul respectiv trecând la următorul. Faptul că rezolvăm câte ceva în fiecare zi ne va încuraja. Ne va oferi încrederea şi motivarea necesară pentru a scăpa de sub influenţa amânării.

Diana, Pentru A Fi Un Întreprinzător Eficient Trebuie Să Ne Dedicăm Timpul Și Energia Afirmării Personale Și Influenţării Altora. Diana, Nu Înceta Să Te Întrebi: "Mă Concentrez Pe Obiectivul Principal Cu Maximum De Potenţial?! Sunt Gata Să Dau Tot Ce Pot Pentru Asta?!"...

Dacă Eşti Entuziasmat/a În Legătură Cu Dezvoltarea Unei Idei, Diana, Nu Lăsa Pe Nimeni - Cu Atât Mai Puţin Propria Persoană - Să Îţi Pună Beţe În Roate!... Ok?!... :)

Timpul - A Fost Și Va Rămâne O Energie Enigmatică. Dorim Noi Să Acceptăm Sau Nu, Dar Cu Toţii Suntem Egali În Raport Cu El. Fiecare Dintre Noi Primeşte În Fiecare Zi Un Avans De 24 De Ore, 1440 De Minute, 86400 De Secunde Accentuând Că La Toţi Este Egal. Încă Cât De Straniu Nu Ar Părea, Pentru Cineva Este De Ajuns Dar Pentru Altcineva Nu. Cineva Obţine Succese Dar Altul Se Alege Doar Cu Eşecuri. 

...Diana, Oare De Ce Este Asa, Din Perspectiva Energetica A Ta?!...

P.S: Foarte Puţini Oameni Ajung Să Îşi Folosească În Totalitate Resursele De Care Dispun. Există Profude Surse De Forţă Care Rămân Nefolosite. (Richard E. Bryd)

Transformarea negativului în pozitiv

Fii deschis la posibilitatea de a descoperi aspecte personale negative. Realitatea dură poate fi una benefică atunci  când eşti hotărât să dai vieţii o turnură pozitivă.

Ştii că, în limba japoneză, simbolul pentru cuvântul "obstacol" este acelaşi cu cel care semnifică "oportunitate"? Chiar aşa este. Şi la fel se întâmplă şi în viaţă. Totul ţine de perspectivă. Coşul cu mere terciute este doar o mizerie de nedescris sau descoperirea sucului de mere? Bucata de geam afumat reprezintă doar o fereastră cu care nu se mai poate face nimic sau descoperirea ochelarilor de soare? Totul depinde de modul în care percepem lucrurile ivite pe parcursul vieţii noastre.

Automotivarea

Un motiv este o nevoie resimţită care îndeamnă un individ la acţiune. Este speranţa sau alt tip de forţă care îl împinge pe acesta să obţină rezultate concrete. (W. Clement Stone)

Iată şapte elemente-cheie care transformă inerţia în acţiune:

1. Devină conştient de adevăratele tale dorinţe.
2. Lasă-te antrenat şi motivat de ele, pentru a le transforma în realitate.
3. Dezvoltă disciplina personală urmându-le pas cu pas. 
4. Sporeşte entuziasmul şi optimismul legate de fiecare realizare din cursul zilei. Arată aprecierea de fiecare dată când primeşti ajutor de la cineva.
5. Priveşte provocările ca pe nişte oportunităţi şi fii receptiv la posibilităţile pe care le deschid în faţa ta. 
6. Sporeşte încrederea în sine prin acumularea de cunoştinţe din domeniul propriu de activitate.
7. Concentrează-te pe procesul de transformare în persoana care ai visat să devii. 

Alcătuieşte o listă cu lucrurile pe care trebuie să le faci sau să le îmbunătăţeşti, pentru a lua atitudine. Ţine-o aproape. 

Reconceptualizarea

Când vine vorba de percepţia propriului nostru potenţial, mulţi dintre noi ar face bine să ia lecţii de la experţii în marketing. De fiecare dată când un consultant de marketing trebuie să ofere soluţii eficiente la debutul unei afaceri, primul lucru pe care îl face este să reconceptualizeze afacerea. El nu propune schimbarea fundamentală a afacerii, ci a modului în care clienţii şi ceilalţi oameni implicaţi o percep.

Acum, să ne gândim fiecare la modul în care apărem în faţa celorlalţi. Ce ar trebui schimbat, începând chiar de astăzi? Notează scimbările pe care crezi că ar trebui să le faci şi cum anume ar trebui să acţionezi în acest sens. 

Aşa este! Înfăţişarea poate face diferenţa. 

De exemplu, într-un oraş pot fi pe piaţă şapte dealeri de maşini la mâna a doua, dar numai unul singur care vinde "maşini rulate"... şi probabil că cel din urmă va atrage cei mai mulţi clienţi noi. Într-un oraş pot fi 20 de magazine de optică, dar numai un "centru de prevenire a afecţiunilor oculare"... şi aceasta din urmă va deţine cea mai mare parte din afacerile ce au tinerii ca ţintă. Afacerilor pot fi, în esenţă, aceleaşi; numai că cele mai de succes şi-au reconceptualizat imaginea şi au scos-o în evidenţă.

Şi noi putem face acelaşi lucru! Putem reconceptualiza "vârstă înaintată" prin "maturitate deplină"? "Inaccesibil" prin "pe culmile succesului"? Putem înlocui "tinereţe şi lipsă de experienţă" cu "entuziasm şi deschidere"? Ar putea deveni "educaţia insuficientă" o "învăţare continuă"? Se poate transforma "tânăr cu caş la gură" în "cel mai nou protejat"?

Desigur! Desigur! Desigur!

Totul e să mergem la oglindă şi să ne privim altfel. Vezi imaginea pe care o văd şi ceilalţi, descpoperă punctele forte şi scoatele în evidenţă, recunoaşte slăbiciunile şi depăşeştele. Dacă nu eşti mulţumit de calitatea muncii tale în prezent, începe să munceşti mai bine. Dacă nu îţi place imaginea pe care o ai, reconceptualizează şi proiectează o nouă înfăţişare. Toate acestea înseamnă să fii o persoană întreprinzătoare.

Pe scurt, păstrează legătura îndeaproape cu tine însuşi. Aceasta este condiţia necesară pentru a crea conexiuni cu alţii şi a-i putea ajuta. 

Eul ascuns

În ciuda faptului că le spunem prietenilor că "suntem născuţi pentru a mânca numai caviar", am putea să ne alegem, de fapt, cu "praful de pe tobă". Oricum ar sta lucririle, putem fi nişte persoane fericite, pline de veselie şi optimism. 

Ştim cu adevărat cine suntem şi ce potenţial incredibil stă ascuns în noi? Iată o temă splendidă de meditaţie.

Cu toţii suntem speciali, suntem entităţi individualizate, capabile de realizări admirabile. Iar de vreme ce ne-am născut cu daruri ca potenţialul şi aspiraţiile, suntem obligaţi să ni le descoperim şi să le cultivăm.

P.S.: A te cunoşte pe tine însuţi - înseamnă a-ţi descoperi aspiraţiile şi a-ţi urma visurile. 

Puterea atitudinii pozitive

Dacă vrem să folosim puterea atitudinii pozitive pentru a da un sens nou vieţii cuiva, pentru a-i ajuta pe alţii şi pentru a oferi siguranţă familiei sau nouă înşine, e necesar să adoptăm această atitudine în fiecare zi. (Dennis E. Hensley)

Alege ca, în viaţă, să fii întreprinzător, nu doar un simplu spectator. Fiecare dintre noi are oportunitatea să facă ceva memorabil, nu doar să stea pe margine, declarându-se mulţumit.

Lumea are nevoie de mai mulţi oameni cu atitudine pozitivă faţă de muncă. Până în epoca tehnologiei la îndemâna tuturor, capacitatea de a munci era ceva demn de admiraţie, şi chiar de dorit. În anul 54 î. H., Apostolul Pavel a scris: "Dacă cineva nu munceşte, nu-şi merită pâinea." Un mileniu şi jumătate mai târziu, pe la 1600, căpitanul John Smith a consacrat acelaşi principiu, punând bazele unei colonii în Noua Anglie.

Totuşi, de-a lungul timpului, acest precept şi-a perdut din rezonanţă. Pe măsură ce apar tot mai multe metode de avansare în carieră, creşte şi numărul acelora care adoptă filozofia blatistului, în detrimentul abordării sincere şi susţinute a succesului.

Antreprenorii sunt strategi abili. Ei îşi trasează singuri cursul vieţii. Şi întotdeauna ştiu scorul, fie că este vorba de debitul meciului, de pauză sau de final. Este imposibil să-i prinzi cu garda jos. Au mereu în priajmă un mentor sau unn lider şi o echipă pe care se bazează - persoane demne de toată încrederea - şi pot conta pe o stratgie verificată de atingere a succesului.

Antreprenorii activi nu sunt nici influenţaţi, nici impresionaţi de alegeri, de trenduri, indicatori, voturi negative, sau de capricii. Ei îşi urmăresc cu tenacitate propriile obiective. Nu îi interesează ce sau pe cine decid masele să urmeze; ei îşi păstrează întotdeauna propria viziune asupra dezvoltării personale. Ei reuşesc pentru că inovează. Îi inspiră pe ceilalţi, sunt hotărâţi şi productivi. Antreprenorii foarte activi sunt stăpânii propriilor destine.

O astfel de persoană nu va spune niciodată: "În sfârşit, e vineri", pentru că fiecare zi este la fel de preţioasă, importantă şi solicitantă ca oricare alta. În realitate, antreprenorul  este întotdeauna "atent" la munca sau misiunea sa.

Statisticile spun că doar o persoană din patru are bagajul necesar pentru a deveni un antreprenor foarte activ.

Munca ne ajută să ne definim sensul propriei valori. Dacă avem senzaţia că facem o treabă bună şi că suntem apreciaţi, ne simţim implicit bine în propria piele; găsim un sens pozitiv al valorii. Dar există o mulţime de motive pentru care întreprinzătorii cu o atitudine pozitivă pot fi văzuţi într-o lumină negativă. Unii oameni au tendinţa să-i pună la zid ori să-i critice pe aceia care se bucură de succes. Da, invidia îşi spune cuvântul. Şi, din nefericire, ea poate determina aprecieri negative cu privire la modul de viaţă şi condiţiile de lucru ale creatorului autentic.

Persoanele sincere, dedicate propriei munci, se întâlnesc atât de rar, încât sunt privite deseori ca personaje dubioase. Iar asta duce la neîncredere şi chiar la oprimare - până când caracterul aparte şi succesul celui care produce în mod real rezultate îi câştigă, până la urmă, chiar şi pe cei mai sceptici.

Lumea are nevoie de oameni de spirit, energici, ambiţioşi, cu o etică solidă a muncii, chiar dacă mai sunt şi persoane care renunţă la etică. Mare parte din ideile criticilor au la bază intenţii dintre cele mai lăudabile. Ei nu vor decât să-i ajute pe alţii să treacă mai uşor peste stresul cotidian ori să-şi reevalueze realizările sau chiar să înveţe să treacă mai uşor peste probele destinului.

Totuşi, aceste idei servesc de cele mai multe ori doar ca scuze în faţa realităţii cu care se identifică oameni în general, în privinţa muncii şi realizările lor.

A munci doar de  dragul de a munci este o risipă de potenţial - întrebaţi pe oricare dintre cei care au muncit din greu fără să ajungă nicăieri. Este foarte uşor să ajungi un om ocupat dar falit, în acelaşi timp, indiferent de domeniul de activitate . Însă munca pentru avansare personală şi pentru progresul societăţii în care trăim va avea un efect benefic, atât pentru noi, cât şi pentru cei din jurul nostru.

Există o mare diferenţă între a fi ocupat şi a fi un întreprinzător cu o atitudine pozitivă faţă de munca noastră.

Cum spune şi proverbul, "cine ară fără să semene nu se poate bucura de roadele pământului".

Potrivit dicţionarului, etica muncii face referire la credinţa în beneficiile obţinute prin muncă şi la importanţa acesteia, precum şi la influenţa ei benefică asupra caracterului.

Din fericire, cel puţin în anumite domenii, încep să se facă simţite semnele revenirii la vechiul sistem de muncă, bazat pe efortul sincer susţinut şi pe răsplata onestă. Unele sindicate acceptă întreruperi de contract pentru memmbrii lor, pentru a putea evita concedierile.

Avocaţii îşi promovează serviciile în spirit competitiv, unii dintre ei ajungând chiar să-şi reducă onorariile, doar pentru a rămâne în cursă. Doctorii debutanţi răspund la telefoane; preoţi hirotonisiţi recent nu solicită onorarii mai mari decât taxa curentă pentru oficierea de cununii ori funeralii; şi mai sunt şi profesori care se oferă să coordoneze activităţi studenţeşti, fără a cere vreo mărire de salariu sau zile libere.

Acestea sunt măsuri pozitive, însă rămân la nivel de excepţie, şi nu regulă. Sunt foarte mulţi aceia care depind încă de cineva care să-i verifice sau să preia sarcinile mai dificile. Totuşi aceştia au uitat, asta dacă au ştiut vreodată, ce înseamnă să munceşti cu dedicare şi să fii independent.

Aproximativ un sfert dintre lucrătorii activi îşi amintesc cum e să munceşti susţinut şi nu şi-au pierdut sau alterat respectul de sine, simţindu-se în continuare stăpâni de propriile destine. Aceştia sunt oameni întreprinzători, care au o atitudine pozitivă faţă de muncă. Ei muncesc din greu, se bucură de fiecare minut de activitate şi, prin urmare, duc o viaţă mai bună.

John Drake, autor şi consultant în etica muncii , îl descrie cum nu se poate mai bine pe muncitorul frustrat din  ziua de astăzi. El spune că o astfel de persoană lucreză pentru altcineva, nu pentru sine; că nu părăseşte niciodată biroul când se încheie programul şi că a acumulat mult prea multe frustrări de-a lungul timpului.

Da, să fii un om întreprinzător care lucrează pentru altcineva poate fi destul de frustrant. Ca angajat, nu ai senzaţia că deţii controlul, nu poţi avansa financiar dincolo de un anumit prag, nu poţi întrerupe ritmul de lucru, probleme cărora un om de afaceri independent le poate face. Oricum, asta nu înseamnă că munca susţinută, în sine, este ceva negativ.

Acel sfert al populaţiei anterior menţionat, adică cei calificaţi pentru statutul de întreprinzător sunt, probabil, de aceeaşi părere. O astfel de persoană nu poate fi cineva decât care crede într-o etică pozitivă a muncii. Convingerea fundamentală a sa este aceea că munca susţinută este bună pentru individ, pentru familie şi pentru societatea în care trăieşte şi la dezvoltarea căreia contribuie.

Unii cercetători au descoperit că munca menţine tonusul. Dacă experţii au dreptate - şi sunt sigură că aşa este - putem constata că, pentru a obţine rezultate bune, trebuie să fim satisfăcuţi de la locul nostru de muncă. Iar de satisfacţia de la locul de muncă depinde mult atât sănătatea, cât şi fericirea personală.

Dar cum să ştim dacă suntem sau nu mulţumiţi de cariera sau de afacerea noastră? Dacă reuşim să câştigăm bani cât să ne considerăm la acelaşi nivel cu cei care apar la televizor, cel puţin, aşa par; iar din moment ce folosim aceeaşi pastă de dinţi ca şi ei, consumăm aceeaşi marcă de cafea, folosim acelaşi săpun, purtăm ceasuri similare şi strănutăm în acelaşi tip de şerveţele, nu ar trebui să fim măcar la fel de mulţumiţi pe cât par ei să fie?

Nu, împlinirea în carieră ori în afaceri nu poate fi evaluată doar după venit. De fapt, variabilele care determină nivelul de mulţumire ţin de fiecare persoană în parte.

O etică personală a muncii - este absolut necesară pentru a reuşi.


Se poate spune că este etic să-ţi faci treaba bine. La polul opus să fii plătit pentru un mod de lucru neglijent este echivalent cu a trişa sau a fura şi, evident, nu e tocmai etic.

Dar ţi-a trecut prin minte posibilitatea de a-l trişa pe trişor?
Voi exlica printr-o fabulă din folclorul arab:

Într-o noapte, trei călăreţi străbăteau deşertul şi, la un moment dat s-au  rătăcit. Au dat peste o albie secată de râu şi şi-au îndemnat caii să treacă prin ea, când au auzit o voce misterioasă, din negura nopţii: "Opriţi-vă şi descălicaţi!" Aşadar, cu mare grijă, cei trei au descălecat. Vocea le-a spus apoi să caute în albia nisiposă pietre pe care să le îndese în desagii de la oblâncul şeii. Fiecare a strâns câteva pietre, potrivit ordinului primit.


Vocea a mai spus: "Acum îndepărtaţi-vă. Mâine, când vâ veţi aminti această întâmplare, veţi fi bucuroşi şi întristaţi în acelaşi timp."


Călăreţii au încălecat şi au dispărut în noapte. În zori, ei au ajuns înt-o oază, unde şi-au potolit setea şi s-au înviorat. Plini de prospeţime acum, s-au gândit să scape de pietrele cărate atâta vreme. Dar, spre surpriza lor, pietrele se transformaseră în diamante!


Bărbaţii au sărit în sus de bucurie şi au început să danseze. Apoi, dintr-odată, unul dintre ei s-a oprit. A făcut o grimasă. A ridicat o mână ca să facă linişte şi a zis: "De ce ne bucurăm, fârtaţilor? Suntem nişte proşti! Azi-noapte am avut şansa să luăm cu noi mult mai multe pietre. Am fi putut să ne umplem desagii. Dar nu, ne-am mulţumit cu câteva pietricele. am ratat şansa de a deveni bogaţi dincolo de orice închipuire."


Fabula spune multe despre viaţă şi muncă. Cei care se dedică total muncii lor, dând tot ce e mai bun, fără să se piardă în amănunte, sunt cei care vor culege mai târziu recompense substanţiale.

Întreprinzătorii activi sapă întotdeauna după mai multe şi mai multe pietre, citesc cărţi motivaţionale, muncesc din ce în ce mai mult, cunosc în permanenţă oameni noi, îşi planifică noi afaceri şi îi ajută pe cei din jur. Cu timpul "pietrele" se transformă în "diamante" precum evoluţia profesională, extinderea afacerii, recunoaşterea publică şi profitul.

Accentul pe munca în sine, nu pe eventualele câştiguri, are la bază o etică personală, care defineşte valoarea intrinsecă a muncii. Etica muncii trebuie înţeleasă tot dintr-o perspectivă personală, ca şi atitudinea individuală faţă de carieră sau faţă de afaceri.

Poate că unii oameni lasă impresia că sunt competitivi, vor să fie priviţi ca vedetele clasei la reuniuni şi pretind să ducă o viaţă plină de împliniri - care de multe ori ascunde, de fapt, datorii acumulate şi insatisfacţii. Din nefericire, mulţi dintre aceştia au uitat că munca este cea care stă la baza confortului şi a succesului - munca susţinută, necondiţionată, necontenită. O viaţă plină şi bogată în recompense, însoţită de stabilitate financiară, nu vine niciodată pe gratis!

Pe vremea părinţilor mei se punea mare preţ pe munca susţinută. Dar pe măsură ce societatea a avansat, oamenii au devenit din ce în ce mai comozi şi mai placizi. Ei au încetat să mai accepte necesitatea muncii constante. Această delăsare a generat unele probleme în plan economic şi social.

Soluţia rezidă în resuscitarea eticii muncii la nivel global, lucru ce trebuie să pornească de la fiecare dintre noi. Trebuie să începem să credem din nou în ea şi să îi inspirăm şi pe alţii în acest sens. Să nu pierdem nici o secundă!

P.S.: Antreprenorul cu o atitudine pozitivă faţă de muncă nu este o persoană care execută ordine orbeşte! El este iniţiatorul unei afaceri, coordonatorul unui segment al operaţiunii sau candidatul pentru poziţia de lider.

Bărbaţii de pe Planeta Marte, Femeile de pe Planeta Venus

Salutare!

Dragostea, vulnerabilitatea, înţelepciunea şi forţa m-au stimulat să mă întorc către tine împărtăşind cu tine şi cu prietenii adevăraţi cele descoperite împreună.

Astăzi, vom aborda tema: "Bărbaţi, femei şi relaţiile dintre ei; cum să facem pace cu sexul opus."

Cum stăm cu imaginaţia?... Sper, că nu avem probleme. Da?... Bine!
Să ne imaginăm că bărbaţii vin de pe Planeta Marte, iar femeile de pe Planeta Venus.

...Cândva, demult, marţianul Dr.John Gray privind prin telescoapele lor observase, descoperise pe venusiene. Simpla lor vedere le trezise, marţienilor, sentimente pe care nu le mai încercase până atunci. S-au îndrăgostit şi-au inventat rapid călătoriile spaţiale - au zburat spre Venus.

Venusienele i-au întâmpinat pe marţieni cu braţele deschise. Ele intuiseră că va veni această zi. Sufletele lor s-au deschis pentru o iubire pe care nu o mai cunoscuseră vreodată.

Dragostea dintre venusiene şi marţieni a fost miraculoasă. Erau încântaţi să fie împreună, să lucreze împreună şi să-şi împărtăşească gândurile. Deşi proveniţi din lumi diferite, pe ei îi delecta tot ce îi diferenţia. Au petrecut luni întregi învăţând să se cunoască, explorându-se şi analizându-şi nevoile, preferinţele şi modelele comportamentale diferite. Ani de zile au trăit împreună în dragoste şi armonie.

Apoi au decis să zboare către Planeta Pământ. La început totul a fost minunat şi frumos. Dar efectele atmosferei pământene s-au făcut simţite şi, într-o zi, toată lumea s-a trezit cuprinsă de o amnezie de un tip special - o amnezie selectivă!

Atât marţienii cât şi venusienele au uitat că proveneau de pe planete diferite şi era normal ca şi ei să se deosebească. Într-o bună zi, tot ce aflaseră despre diferenţele dintre ei li sau şters din memorie. Şi, din acea zi, bărbaţii şi femeile au intrat în conflict.

A te îndrăgosti este întotdeauna un miracol. Pare ceva etern ca şi cum dragostea va dura pe vecie. Noi credem în mod naiv că suntem cumva scutiţi de problemele pe care le-au avut părinţii noştri, nefiind îngrijoraţi că dragostea se va stinge. Suntem siguri că aşa trebuie să fie şi că urmează să trăim întotdeauna fericiţi.

Dar pe măsură ce magia se stinge şi viaţa zilnică îşi intră în drepturi, iese la iveală faptul că bărbaţii continuă să ceară femeilor să gândească şi să reacţioneze ca ei, iar femeile aşteaptă de la bărbaţi să se poarte ca ele. Fără o cunoaştere limpede a diferenţelor dintre noi, nu acordăm suficient timp pentru a ne înţelege şi a ne respecta unii pe alţii. Devenim pretenţioşi, iritaţi, acuzatori şi intoleranţi.

Cu toate intenţiile bune, dragostea continuă să moară. Problemele curente reuşesc cumva să se infiltreze. Se acumulează resentimentele. Comunicarea se degradează. Neîncrederea sporeşte. Rezultă respingerea şi evitarea. Miracolul dragostei este pierdut.

      Ne întrebăm pe noi înşine:
      Cum se întâmplă asta?
      De ce se întâmplă asta?
      De ce ni se întâmplă nouă?


Pentru a răspunde acestor întrebări, cei mai celebri gânditori au elaborat srălucite şi complexe sisteme filozofice şi psihologice. Totuşi, vechiul model revine. Dragostea moare. Se întâmplă aproape tuturor.

În fiecare zi, milioane de indivizi îşi caută un partener pentru a împărţi acest sentiment special de iubire. În fiecare an, milioane de cupluri se unesc, cu dragoste, apoi se despart deoarece au pierdut dragostea. Dintre cei care sunt în stare să întreţină dragostea un timp destul de îndelungat pentru a ajunge la căsătorie, doar 50%, care rămân împreună, probabil că jumătate nu sunt satisfăcuţi. Ei stau împreună din loialitate, obligaţie sau din teama de a începe din nou.

Efectiv, foarte puţini oameni sunt capabili să-şi dezvolte iubirea. Totuşi se întâmplă.

Când bărbaţii şi femeile sunt în stare să se respecte şi să-şi accepte deosebirile, atunci dragostea are şanse să înflorească.


Prin înţelegerea diferenţelor ascunse dintre sexe putem reuşi mai uşor să oferim şi să primim dragostea. Încuviinţând şi acceptând diferenţele dintre noi, pot fi descoperite soluţii constructive prin care să obţinem ceea ce dorim. Şi, cel mai important, putem învăţa cum să-i iubim şi să-i ajutăm pe cei la care ţinem.


Dragostea - este un miracol şi poate dura dacă ne amintim de deoasebirile dintre noi.


...Hai să ne imaginăm că ne întoarcem înapoi în timp şi, observând viaţa pe Planetele Marte şi Venus, înainte ca locuitorii acestora să se fi descoperit unul pe altul, vom afla câte ceva despre bărbaţi şi femei.

Viaţa pe Marte


Marţienii preţuiesc puterea, competenţa, eficienţa şi realizările. Ei fac tot timpul ceva pentru a se afirma sau a-şi dezvolta forţa şi îndemânarea. Conştiinţa lor de sine se defineşte prin capacitatea de a obţine rezultate. Ei resimt împlinirile în primul rând prin succese şi realizări.

Totul pe Planeta Marte este o reflectare a acestor valori. Chiar şi îmbrăcămintea este concepută pentru a reflecta talentul şi competenţa lor. Poliţiştii, soldaţii, oamenii de afaceri, savanţii, şoferii de taxi, tehnicienii şi şefii poartă cu toţii uniforme sau, cel puţin, pălării care oglindesc competenţa şi puterea lor.

Ei nu citesc reviste ca "Psyhologi Today", "Self", sau "People". Sunt preocupaţi mai mult cu activităţi în aer liber, cum ar fi vânătoarea, pescuitul, maşinile de curse. Sunt interesaţi de ştiri, buletine meteo, sport, romane de dragoste şi cărţi cu sfaturi de tipul "Ajută-te singur". Îi interesează mai mult "obiectele" şi "lucrurile" decât oamenii şi sentimentele.

Chiar şi acum, pe Pământ, în timp ce femeile visează la dragoste, ei visează la maşini puternice, la calculatoare mai rapide, la mecanisme, inovaţii şi tehnologii mai performante. Bărbaţii sunt preocupaţi de "lucruri" care să-i ajute să-şi dovedească puterea prin care să-şi realizeze scopurile.

Atingerea scopurilor este foarte importantă pentru un marţian, deoarece este un mod de a-şi demonstra competenţa şi a se simţi bine; el trebuie să-şi realizeze aceste ţeluri prin el însuşi. Nu se poate ca altcineva să o facă pentru el.

Marţienii se mândresc să-şi rezolve lucrurile ei însuşi. Autonomia este un simbol al eficienţei, puterii şi competenţei.

Viaţa pe Venus


Venusienele au alte norme. Ele preţuiesc dragostea, comunicativitatea şi relaţiile umane. Ele petrec mult timp consolându-se, ajutându-se şi discutând între ele. Percepţia lor despre sine se defineşte prin sentimente şi calitatea relaţiilor lor. Ele se realizează prin a-şi împărtăşi sentimentele şi a avea legături cu ceilalţi.

Pe Planeta Venus totul reflectă aceste valori. În loc să construiască clădiri înalte şi autostrăzi, ele sunt preocupate mai mult să trăiască în armonie, într-o comunitate afectuoasă şi cooperantă. Legăturile sunt mai importante decât munca şi tehnologia. Lumea noastră se află, în multe privinţe, la antipod de cea a marţienilor.

Ele nu poartă uniforme ca marţienii (pentru a-şi afirma competenţa). Dimpotrivă, nouă ne place să ne punem în fiecare zi alte haine, în funcţie de dispoziţia pe care o avem. Exprimarea personalităţii şi, în special, a sentimentelor este foarte importantă. Ele îşi pot schimba de mai multe ori pe zi toaleta în funcţie de dispoziţie.

Comunicarea este pentru noi de mare însemnătate. Este mult mai important să ne împărtăşim sentimentele personale decât să ne atingem scopurile pentru a avea succes.

Femeile sunt orientate spre legături, nu spre atingerea unor scopuri; noi suntem mai preocupate să ne exprimăm bunătatea, dragostea şi grija.

Pe Venus, toată lumea studiază psihologia şi are cel puţin o diplomă în consultanţă pentru probleme personale. Femeile sunt foarte preocupate de dezvoltarea personalităţii, spiritualitate şi tot ce poate întreţine viaţa, sănătatea şi evoluţia. Planeta Venus este împânzită cu parcuri, grădini cu flori, complexe comerciale şi restaurante.

Venusienele au foarte multă intuiţie. Ele şi-au dezvoltat această capacitate de-a lungul secolelor, anticipând nevoile celorlalţi. Un semn de mare afecţiune este să ne oferim ajutorul şi sprijinul, fără să ne fie cerut.

Pe Planeta Venus, a da sfaturi şi sugestii este un semn de grijă. Venusienele sunt convinse că, dacă ceva funcţionează, ar putea întotdeauna să funcţioneze şi mai bine. Natura noastră ne face să vrem să îmbunătăţim lucrurile. A oferi sfaturi şi critici constructive constituie pentru noi un gest de iubire.
...
Rezumând cele spuse, iată cele două greşeli pe care le comitem în mod frecvent, în cadrul relaţiilor noastre:

1. Bărbatul încearcă să modifice sentimentele unei femei care este supărată, transformându-se în domnul Rezolvă-tot şi oferindu-i soluţii pentru problemele ei, soluţii care subminează sentimentele.
2. Femeia încearcă să schimbe modul de a acţiona al bărbatului, transformându-se într-un Comitet de Perfecţionare, oferindu-i sfaturi şi critici nesolicitate.

Subliniind aceste două greşeli majore, marţioanul John Gray, nu vrea să spună că totul este  greşit în cel priveşte pe domnul Rezolvă-tot sau Comitetul de Perfecţionare. Autorul ghidului practic pentru îmbunătăţirea comunicării şi pentru obţinerea rezultatelor dorite în relaţiile noastre în cartea: "Bărbaţii sunt de pe Marte, Femeile sunt de pe Venus" vine în casele noastre, atingând inimile noastre spunând că acestea sunt atribute pozitive marţiene şi venusiene. Greşelile provin doar din momentul ales şi din modul de abordare. 

Înţelegând diferenţele amintite, devine simplu să ţinem seama de sensibilitatea partenerilor şi să le acordăm mai mult sprijin. 

Dacă eşti femeie, îţi sugerăm că în cursul săptămânii acestea, următoarei, etc. să încercăm să ne abţinem de a da orice sfaturi nesolicitate sau să aducem critici. Bărbaţii cu care venim în contact nu numai că vor aprecia aceasta, dar vor deveni mai atenţi şi mai grijulii faţă de noi.

Dacă eşti bărbat, îţi sugerăm să exersezi arta de a asculta de fiecare dată când vorbeşte o femeie, cu singura intenţie de a-i înţelege problemele. Încearcă să înveţi să muşti limba de câte ori îţi vine să dai o soluţie sau să-i schimbi starea de spirit. Vei fi surprins constatând ce mult te apreciază.

Le mulţumesc, unor persoane, pe care nu îi voi putea uita niciodată unde nu mă voi afla. Nu le voi scrie numele, deoarece, dacă acestă postare ei o vor citi, îşi vor da seama foarte bine.

P.S.: Fie ca înţelepciunea şi dragostea voastră să devină mai puternică. Fie ca frecvenţa divorţurilor să scadă, iar a căsătoriilor fericite să crească. Copii noştri merită o lume mai bună.