Sub o salcie pletoasă

Sub o salcie pletoasă maica sfântă se ruga.
Şi cu vocea ei miloasă către salcie vorbea:

- Dacă vrei să-mi ei durerea şi dacă vrei să mi-o alini,
Să-mi dai ramurile tale şi-o cunună fără de spini.
Fiul meu e sus pe cruce, însângerat şi-n mare chin.
Şi cu ea la ea m-aş duce, durerea să mi-o alin.

Însă salcia pletoasă, crengile îşi apleca,
Iar măicuţa îşi ea cununa şi pleca la Golgota.
Dar iudenii n-o lăsară cu cununa fără de spini,
Ei vroiau ca el să moară însângerat şi-n mare chin.

Jidovii stăteau la masă pe Hristos ei îl scuipau,
Şi cu suliţi ei îl împungeau.
Din mânuţile lui moi curgea sângele pârău.
Din picioruşele lui moi curgea sângele pârău.
Şi din spinăruşa lui cea sfântă curgea sângele pârău.

De atunci salcia pletoasă nu s-a mai ridicat în sus.
Şi-a rămas aşa plecată ca să-l plângă pe Iisus.
Tot aşa şi noi creştinii capul să ni-l aplecăm.
Şi cu inima ferbinte la Iisus să ne-nchinăm.

Să ai timp

Să ai timp să gândești,
Este sursa puterii.

Să ai timp să te joci,
Este secretul tinereții.

Să ai timp să citești,
Este izvorul cunoașterii.

Să ai timp să te rogi,
Este tăria omului.

Să ai timp să iubești și să fii iubit,
Este grația lui Dumnezeu.

Să ai timp să-ți faci prieteni,
Este calea fericirii.

Să ai timp să râzi,
Este muzica sufletului.

Să ai timp să muncești,
Este prețul succesului.

Să ai timp să fii caritabil,
Este cheia paradisului. 

Iubesc dar nu-s iubită...

Iubesc dar nu-s iubită...
Gândesc când eu vorbesc,
Dar ce folos...
Un cetăţean de stat mi-a zis:
- Ooo! Este un mare plus în zilele de astăzi.
Da. ... Foarte corect şi important.
Dar tot acest cetăţean de stat,
La "sutci" m-a pus...
Dar pentru ce?...
De ce???...
Ce am făcut?????...
De soarele şi luna,
Eu nu pot să le văd şi să le "aud".

Mângâie-mă zare albastră

Mângâie-mă zare albastră,
Că nu-i loc la casa noastră.
Că nu-i loc să mai ascult,
Glasul celor de demult.

Mângâie-mă vânt de seară,
Cum făceai odinioară.
Căci de-atâtea ori m-ai dus,
Lacrimile la Iisus.

Mângâie-mă mare lină,
Căci în pieptul meu suspină.
Glasul codrilor de fagi,
Dorul celor scumpi și dragi.

Mângâie-mă codru des,
Că doar tu mai înțeles.
Și cu glasul tău ușor,
Mult mi-ai mai cântat de dor.

Mângâie-mă cer senin,
Că de-un timp sunt un străin.
Am pierdut ce-mi era drag,
Și de-atuncea sunt pribeag.

Mângâi-mă sfântă cruce,
Și mi-ajută a te duce.
Căci oricât ai fi de grea,
Vreau să mor sub umbra ta.

Mângâie-mă bună mamă,
Și din lume iar mă cheamă.
Căci de când mă simt pribeag,
Umblu tot din prag în prag.

Mângâie-mă o fecioară,
Și-mi fă calea mai ușoară.
Că mă bat în suferinți,
Sunt orfan și n-am părinți

Dar nu plâng această soartă,
Deși bat din poartă-n poartă.
Deși n-am prin lume rost,
Nu mă plâng de adăpost.

Chiar de merg din sat în sat,
Gol, flămând și neadăpat.
Slavă dau lui Dumnezeu,
Căci port crucea lui și eu.

De n-am haină de n-am casă,
De n-am pâine azi pe masă.
Domnul este pâinea mea,
Treacă această viață grea.

Mângâie-mă zare albastră,
Că mii dor de casa noastră.
Mângâie-mă cer senin,
Căci am fost și sunt străin.

Lacrimile mele...

...Astăzi dimineață
Pe la ora cinci,
M-am trezit în lacrimi,...
Lacrimi, de copil.

Ce se-ntâmplă oare?
De sunt așa de tristă?
Sunt lacrimi de tristețe?
Sau lacrimi - de dorințe?

Și atunci un glas de înger,
Șoptindu-mi la ureche...
-Nu plânge, tu, copilă
Ci spune-mi ,tu, acum.
 De ce ești, așa de tristă?...

...Înger, Îngerașul meu,
Ce mi te-a dat Dumnezeu,
Totdeauna fii cu mine
Și mă-nvață să fac bine.

Eu sunt mic, Tu fă-mă mare,
Eu sunt slab, Tu fă-mă tare,
În tot locul mă-nsoțește
Și de rele mă păzește.

Doamne, Îngerașii Tăi
Fie păzitorii mei.
Și în zi, dar și în noapte,
Până-n ceasul cel de moarte.

-Adormi, acum, copilă.
și uită ce ți-au făcut.
Trăiește-ți Viața mai departe.
Gândindu-te, mereu, la cel de Sus.

Iubește, iartă, cum El te-a învățat.
Crede și uită, tot ce-ai îndurat.
El ți-e Lumină, căci El te-a creat.
Să nu uităm, numai El ne-a salvat,
Hristos a Înviat!

Lacrimile Maicii Domnului.
Să îți spele necazul din suflet,
Iisus să îți ierte păcatele,
Lumina Învierii să îți readucă speranța.

...Iubește și vei fi iubită.

Îngerul meu păzitor

Ionele, Ionele
Dragă băiețele...
Aseară, pe la miez de noapte, 
Îngerașul meu ce stă la capul meu,
Păzindu-mă mereu, 
La bine și la greu.
S-a coborât în al meu gând, 
Cu ochi larg deschiși
Totul observând, totul auzind, totul înțelegând...
Pe cal alb zburând,
Ca gândul, ca vântul
Pentru a mă-ntâlni,
Cu destinul în cale.
...Ionele, Ionele
Dragă băiețele...
Vin sa-ți spun și ție cu mare mândrie. 
Ce am de făcut în această lume. 
...Când, eu, m-am născut
Măicuța mea plângea, 
Că primul ei fecior se înveselea,
Pentru a pleca...
Unde multă lume, nu se mai întorcea.
Dar, eu, acum am înțeles
Că blestemați am fost
Eu, părinții, frații, surorile, neamurile
De multe, foarte multe nimicuri...
Care merg pe stradă, fără nici un rost.

Te sărut de mii de ori să-ți miroase gura a flori

Când eram o copiliță, eram o porumbiță.
Eram mezina tatei, mamei și a lor căsuță.
Acuma eu sunt mare și sunt o porumbiță,
Cu inimă, răbdare.

Și cu o măicuță, ce stă-n pridvor,
Ne așteaptă...privind mereu la drum cu jale și cu dor.
Ea iese din căsuță, ducându-se la poartă.
La al ei sfânt se închină și îl întreabă:
-"De ce această nedreptate?".

Doamne, am o căsuță plină cu de toate.
Cu feciori și fiice, cu nepoți, nepoate.
Doamne! Am și o porumbiță
Dina mamei, Dină...

-Eu sunt aici măicuță, mereu sunt lângă tine.
Da,...nu sunt cu prezența dar eu sunt lângă tine.
-Fata mamei, fată...
Unde ești acum?

-Eu sunt dragă măicuță, lângă al tău sfânt.
Nu plânge, măicuță, ci iartă-mă acum.
...Mamă, iartă-mă...Iartă-mă, măicuță.
Inima îmi plânge cu lacrimi de sânge.

- Dina mamei, Dină...
Ce au făcut cu tine?
- Nu-i nimic măicuță,
Totul se socoate.

...Îți aduci aminte, scumpa mea măicuță,
Când eram studentă, îmi scrieai cuvinte.
- Diana, fata mamei:
 "Te sărut de mii de ori, să-ți miroase gura a flori!".

- Gura a flori nu îmi miroase, dar ce-ai învățat-o face.
La mulți asta nu le place și de aceea, dragă măicuță
Eu sunt tare necăjită, amărâtă, părăsită
Pedepsită... și pedepsită tare și fără jale.
...De oamenii cu coadă ...Mamă...
                                                                                      

Inima mea

Inima mă doare și nu am cui să-i spun,
Căci nu este suflare omenească
Pe acest pământ.
Și atunci toată scăparea este doar al meu gând.
...Sunt mică, părăsită,
Dar nu și de-al meu sfânt.
El este pentru mine...
Lumină adevărată.
Înțelepciune, har, putere, bunătate.
Izvor, fântână, apă, calitate.
Pământ, natură, iarbă, soare.
Căldură, mare, munte, vânt și alinare.
El este ""totul",...totul ce mă-nconjoară.
...Credința omenească oarbă.